Descoperă de ce oferta CEN este potrivită pentru copilul tău.



Expertiză si personal calificat

 

Personal certificat în Sistemul de Educație Nordică

Personalul CEN a participat la sesiuni de formare în Sistemul Nordic de educație, organizate de parteneri din Danemarca și Finlanda. Formarea personalului este un proces continuu, partenerii noștri ajutându-ne să îmbunătățim constant tehnicile și metodele de educație.

Echipă de conducere experimentată

Echipa de conducere CEN are experienta vasta în sistemul de educație din tarile nordice dar si din România, astfel fiind grupul ideal pentru a adapta principiile și metodologiile nordice la nevoile și așteptările părinților din România. 

Parteneri activi din țările nordice

Centrul Educational Nordic a fost creat în colaborare cu parteneri din țările nordice, inclusiv VIA University College din Danemarca și Profesor Dr. Marja-Liisa Tenhunen din Finlanda. Partenerii au validat principiile educației nordice și vor superviza activitatea CEN pe toată durata proiectului.

Consultanță pentru părinți

Specialiștii CEN oferă sesiuni de consultanță, vizite la domiciliu, plus cursuri și alte oportunități de formare destinate părinților, pentru a ajuta parintii să implementeze principiile modelului nordic și în familie, asigurând astfel continuitate în dezvoltarea copilului. 


Facilități de ultimă generație

 

Spațiu amenajat cu materiale naturale

Materialele utilizate în amenajarea spațiului CEN sunt preluate predominant din surse naturale, inclusiv pardoseli, mobilier și echipamentele din spațiile de joacă interioare și exterioare.

Laborator de Explorare Științifică

CEN oferă copiilor oportunitatea de a participa în activități desfășurate în Laboratorul de Explorare Științifică, care va fi dotat cu aparatura necesară derulării experimentelor inovative și distractive în domeniul chimiei, fizicii și a biologiei, adaptate vârstei copiilor, în condiții de maximă siguranță!

Loc de joacă interior-exterior

CEN dispune de un loc de joacă și învățare inspirat din Sistemul Nordic, în care copiii pot trece din interior în exterior. În caz de condiții meteorologice nefavorabile, copiii se pot juca în partea interioară a spațiului, fiind in aer liber, dar feriți de intemperii. Zona de interior va conține inclusiv o zonă soft play de ultimă generație - Imagination Playground™.

Proiectare inteligentă

Toate echipamentele de joacă și elementele de design interior și exterior sunt proiectate pentru a dezvolta creativitatea, capacitatea de socializare și dexteritatea și pentru a stimula imaginația celor mici.  Se pune accent pe jocuri și activități de construcție, creatie, invenție și colaborare între copii.


Ce ne diferențiază

 

Măsuri de transparență

Puteți observa copilul în permanență pe camerele video instalate în încăperile Centrului; accesul la camerele video și la informațiile personale din zona securizată a site-ului este permis numai părinților CEN. În plus, în timpul perioadei de acomodare a copilului, părintele poate petrece timp nelimitat împreună cu copilul la Centru, pentru a-i oferi susținere emoțională și pentru a se familiariza cu principiile educației nordice.

Comunicare și evenimente

La CEN relația cu părinții este extrem de importantă. Pe lângă resursele pentru părinți găsite în Zona Parinților pe site-ul CEN, părinții vor primi săptămânal CEN Newsletter și vor fi invitați să participe la întâlniri trimestriale cu educatorii despre progresul copilului. Se vor organiza evenimente extracurriculare tematice pentru părinți, copii și educatori, iar părinții care optează să facă parte din Comunitatea CEN vor fi puși în legătură directă cu alți părinți CEN înscriși în Comunitate, pentru a împărtăși idei și experiențe. 

Monitorizarea dezvoltării

Copii vor fi evaluați continuu în baza Matricei CEN de evaluare, prin metode de observație non-intruzivă.  Puteți urmări progresul copilului săptămânal, prin rapoartele completate de educatori și trimestrial în baza Matricei CEN. În plus, puteți vedea periodic poze cu copiii, care ilustrează aspecte evaluate pe parcursul activității (relaționare, motricitate, stare de bine). 

Comunitate de părinți

Părinții pot participa la îmbunătățirea activității CEN, oferind feedback, recomandări și sprijin în implementarea principiilor educației nordice în România. Părinții au opțiunea de a fi incluși în Comunitatea de Părinți CEN – platforma de comunicare și dialog pe teme de interes comun; se vor trimite articole, se vor lansa teme de dezbatere, pentru a crea și a dezvolta Comunitatea CEN.